Salut prieteni, vă mărturisesc că îmi vine greu să aleg un subiect și o destinație pentru această postare, fiind tentat de mult prea multe. Și totuși, din respect pentru numărul mare de prieteni pe care îl am acolo, din dragoste față de acest pământ și de dorul nespus pe care îl simt pentru Basarabia, vă voi purta pașii dincolo de Prut, dar tot acasă. Căci acasă suntem peste tot unde sunt oameni dragi care ne așteaptă, peste tot unde ne rămâne măcar o bucățică de suflet.
Îmi amintesc cum, în clasa a IV-a fiind, am simțit nevoia să arăt pe hartă Moldova nu doar până la Prut, cum am fost repede corectat, ci până la Nistru. Iar apoi, după 1990, mi se umezeau ochii urmărind, la TVR, întâlniri între Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Tudor Gheorghe. Anii au trecut și ceva parcă s-a rupt, o bucată de suflet mi s-a pierdut și eu am devenit mai sărac. Mult mai sărac. Iar apoi, în anul 2017, după ce bătusem în lung și în lat zeci de țări, am avut o revelație: 2018 trebuia să fie anul lor, anul românilor. Și așa, am început să pregătesc un proiect de suflet, sub egida Centenarului. Proiectul trebuia să ne poarte pașii prin Basarabia și Bucovina, pentru a se încheia, la 1 Decembrie 2018, la Alba Iulia. Și ne-a plăcut atât de mult încât am mers nu doar o dată, ci de mai multe ori în Basarabia, Bucovina și chiar și în pe nedrept uitatul Maramureș istoric de dincolo de Tisa. Dar, să începem, acum, cu Basarabia.
Pentru cel ce pleacă din Sibiu către Basarabia/Moldova, devine aproape obligatoriu ca, pe drum, să se oprească la monumentele eroilor neamului de la Oituz și Mărășești. Pe drum, mai poți admira excepționala statuie de fier și aer a lui Eminescu, din Onești, biserica lui Ștefan cel Mare de la Borzești sau superba natură dintre Trotuș, Siret și Prut. După trecerea vămii în cealaltă parte de țară, cel puțin la prima vizită, o să fiți plăcut surprinși de toată ordinea și buna gospodărire pe care o puteti vedea de-a lungul drumului spre Chișinău.
Chișinăul este, după București, orașul în care trăiesc cei mai mulți români. Vă mărturisesc că am rămas încântat de fiecare dată de curățenia din oraș, verdeața care parcă te învăluie, oamenii săritori, gata să-ți sară în ajutor cu o informație. Hotelurile își merită stelele, iar restaurantele te pun în dificultate în a alege din atât de multe și cu un meniu atât de bogat, la niște prețuri decente.
Un punct de întâlnire care nu trebuie să lipsească din vizita la Chișinău este statuia lui Ștefan cel Mare, la fel cum, dacă aveți ocazia să vizionați o piesă de teatru, mergeți la teatru.
O bijuterie a Moldovei este Orheiul vechi, meritând să ajungeți în vechiul sat precum și la vechea mănăstire rupestră sau la mănăstirea cea nouă. Iar aici, la Orheiul vechi, restaurantele servesc niște bucate delicioase.
Urcând spre nord, ne atrag pașii mănăstirile de la Saharna și de la Țipova, precum și cascada Țipova. Aceste mănăstiri sunt situate pe malul Nistrului, mănăstirea Țipova fiind parte a unui complex de chilii rupestre situate exact deasupra Nistrului, până la care, anevoie, se poate coborâ. De fapt aici, la Țipova, s-a căsătorit Ștefan cel Mare cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, și tot aici se crede că este înmormântat miticul Orfeu. O altă mănăstire de seamă a Moldovei, care nu trebuie ratată, este Căpriana, o bijuterie arhitecturală și un loc al liniștii și al regăsirii.
Pentru a bloca calea tătarilor dinspre răsărit, Ștefan cel Mare a zidit mai multe cetăți de-a lungul Nistrului, pornind din nord, de la Hotin, și coborând cu Orhei, Tighina și Cetatea Albă până la Marea Neagră. Astăzi, Orhei și Tighina sunt vizitabile în Basarabia, în timp ce, celelalte două, se află în Ucraina.
Tot de neratat, mai ales pentru iubitorii dulciurilor, este o vizită la magazinele vestitei fabrici de dulciuri Bucuria, personal recomandându-vă să nu neglijați fructele învelite în ciocolată.
Cricova, Mileștii Mici, Purcari vă spun ceva? Toate înseamnă excelență, calitate, tradiție și ospitalitate la cel mai înalt nivel. Sute de km de galerii subterane prin care ești plimbat cu microbuzele, străzi cu nume emblematice pentru viticultură, cinematografe subterane, degustări de vinuri în compania și cu explicațiile de rigoare ale profesioniștilor, atmosferă plăcută, bucate alese și muzică numai bună încât toate cele oferite să se combine intr-un final de zi perfect. Și, la plecare, șansa de a duce cu tine un strop de calitate din soarele Moldovei.
Ce ar mai fi de adăugat? Poate faptul că, fiind dascăl și vizitând cu mai mulți colegi aceste meleaguri, nu puteam rata ocazia de lega prietenii și parteneriate cu colegii din Moldova. Am fost primiți cu căldură, am asistat la niște ore superbe și am avut ocazia să vedem că neamul acesta al nostru mustește de viaț, de energie și inteligență, oriunde s-ar afla. Iar eu, vă mărturisesc, mi-am regăsit acea parte de suflet care îmi lipsea și nu o voi mai lăsa niciodată să dispară.
Salutare, Moldova! Salutare, prieteni. Abia aștept să ne revedem.